Pablo

Pe Pablo il cunoscuse acum multi, multi ani, atunci cand, intr-un acces de rebeliune plecase de acasa ca sa lucreze in timpul sezonului la mare. Se angajase ca si barman la barul unui hotel si isi petrecea timpul intre servitul clientilor si prinsul rasaritului pe plaja, aproape adormita dupa fiecare noapte de munca.

Nu era un hotel de lux ci mai mult unul corporatist, de duzina, insa pe la receptia lui se perindau oameni instariti care nu aveau nevoie de mai mult de cateva ore de cazare si compania uneia din prostituatele ce stateau cuminti pe fotoliile din imediata vecinatate a scarilor. Dupa ce coborau din camerele in care tocmai isi consumasera numarul sau ora, clientii treceau intotdeauna pe la bar ca sa bea ceva. Credea ca nu setea ii facuse sa dezvolte acest obicei ci, poate, gustul amarui pe care il simtea si ea in gura, de cate ori le vedea pe cele care isi transformasera corpul in masini de oferit placeri carnale.

Intreaga atmosfera ii lasa acel gust amar si nu reusea niciodata sa se simta confortabil atunci cand programul de lucru o tintuia in spatele tejghelei imbracata in mahon, deasupra careia atarnau pahare cu picior lung, elegant. Se simtea obosita nu fizic, ci psihic, din ce in ce mai mult, cu fiecare ora petrecuta in mediul acela nociv si degradat. Poate de aceea, briza rece a marii si nasterea soarelui o linisteau atat de mult, simtind cum, cu primele raze rosiatice, noi forte prindeau contur in trupul ei incercanat de nesomn. “Inca o luna si am sa plec de aici.” Aerul sarat ii alimenta dorinta de libertate si ii dadea motive sa mai reziste. Inca putin.

Dupa o perioada, nici soarele si nici plaja nu mai reuseau sa ii dea puteri. Se blazase si cazuse intr-o depresie monotona, care nu facea decat sa o ghideze spre locul de munca, apoi spre pat, pentru un somn adanc, din care se trezea fara sa-si aminteasca nimic. O deprimau povestile prostituatelor, o deprimau povestile clientilor care vedeau in ea imaginea data de filmele hollywoodiene barmanilor- un fel de psiholog expert in amestecatul licorilor, o deprimau telefoanele de acasa, care aduceau cu ele doar reprosurile si tipetele familiei.

Intr-o zi, plimbandu-se spre faleza, in cautarea unui magazin inca deschis la acea ora care sa aiba in stoc marca ei de tigari preferata, se gandise ca, probabil, ar fi mult mai usor daca totul s-ar termina, sub un val urias. Coborase chiar, cele 13 trepte, pana la marginea apei, cu sandalele in mana si simtise peste degetele picioarelor mangaierea marii, la fel cum marinarii, odata, simteau ademenirile sirenelor. Se prabusise pe nisipul si pietrele plajei miniaturale si plansese ore in sir, pana cand, cu ultima vlaga, se tarase spre dormitorul ei din hotel. Inca nu era momentul sa cedeze si, acum, privind in urma, stiuse ca facuse alegerea potrivita.

In acea stare o gasise Pablo, atunci cand, intr-o dimineata, inainte de ivirea zorilor, venise sa bea o cafea, la barul care ei  ii umbrise ultimele luni. Inca de pe la ora 2, atunci cand ultimul client al fetelor trecuse sa isi ia portia menita sa ii spele pacatele abia savarsite, stinsese jumatate de lumini, astfel incat intreaga incapere se afla intr-un con obscur de umbra. Isi pusese unul din CD-urile cu chill-out, cu ajutorul careia evada din capcana pe care singura si-o creiase atunci cand decisese ca trebuie sa plece de acasa. O melodie lina, facuta din voci de copii, ca un clinchet calm, umpluse toata camera si se rasfrangea, din canapea in canapea, trecand pe langa colturile ascutite ale meselor, purtand pe undele ei un aer curat, asa cum numai la acea ora poti gasi intr-un oras dominat de infern pe timpul zilei, pana in simturile si nervii ei, intinzandu-i si netezindu-i, linistind-o, la fel cum o mama buna isi linisteste pruncul atunci cand acesta plange terifiat de povestile lugubre cu monstri.

-Buna dimineata, mai e deschis?

O rupsese brusc din reveria ei, ceea ce o facuse sa reactioneze nepoliticos, asa cum avea sa-si dea seama mai tarziu, atunci cand revedea cu ochii mintii acele momente.

-Da. Ce iti aduc?

-O cafea lunga, cu lapte. Si o apa minerala.

Aproape ii trantise pe masa comanda, nemultumita ca, pe langa ca era un client nepoftit in fantezia ei, intrusul isi trasese unul din scaunele inalte, din coltul tejghelei, pana aproape de ea, privind-o atent, in timpul fiecarei miscari pe care o facea. Apoi mai era si iritanta asemanare de preferinte. Cafeaua si apa minerala erau comanda ei obisnuita, atunci cand simtea nevoia de o clipa de liniste, in coltul ei, dar in acelasi timp inconjurata de oameni.

-Imi place cuibusorul pe care ti l-ai facut aici.

-Poftim?!

-Imi place atmosfera. Am mai fost aici, e singurul loc in care poti bea o cafea decenta la ora asta si niciodata nu mi s-a parut mai primitor ca acum. De obicei e aglomerat si plin de femei care isi arata nurii tuturor barbatilor potentiali clienti. Ma temeam, inainte sa vin, sa nu gasesc acelasi peisaj.

Un pic mai calma, gasind in el un aliat contra imaginii atat de obositoare care o marcase in ultimul timp, schita un zambet si isi indulci tonul:

-Da, azi e o seara linistita, asa ca am profitat putin.

-Nu e un lucru rau, meseria de barman cere adesea mai mult decat poate da un om normal. Fiecare are nevoie de momentul lui de liniste.

Se uita la el fix si ii raspunse tacut, din priviri. El parea sa o inteleaga, in toata aceasta lume, necunoscuta ei pana atunci, in care fiecare se lupta pentru portia mai buna. Trecusera de la nivelul de client-barman, la unul total diferit, reprezentat prin solidaritate muta. Incerca sa il observe mai atent, atat cat ii permiteau spot-urile infipte fara urma de delicatete, pe stalpii de mahon, asortati cu tejgheaua,  din incapere. Era acel tipic de latino-lover, cu tenul si parul brunet, cu buzele perfect conturate si niste ochi albastri in care te pierdeai. Sau poate mintea ii juca feste, de la oboseala. Parul, tuns neglijent pana deasupra umerilor, ii atarna in bucle mari, care ar fi facut invidioasa orice fetita prezenta in cartile cu povesti. Desi nu avea conturat inca, in minte, portretul barbatului preferat, ar fi putut numi cel putin 15 femei care ar fi suspinat gingas atunci cand l-ar fi vazut.  Ea prefera sa isi infraneze aceste dorinte.

-Cumva e Buddha Bar? o rupse (iar!) din agonia gandurilor.

-Poftim?

-Muzica. Imi place. E Buddha Bar?

-Nu, e o formatie poloneza. Cred ca a aparut o data sau de doua ori pe unul din volumele Buddha Bar-ului.

-Fenomenal. Era ultimul loc in care m-as fi asteptat sa gasesc pe cineva care sa aiba cat de cat cultura muzicala.

-Sa inteleg ca intrebarea a fost pusa ca si test?

Deja era interesata. Nu numai ca aveau aceleasi tabieturi, dar preferau si aceleasi subiecte de discutie, ba chiar si aceleasi abordari.

-Sa inteleg ca am de-a face cu o femeie isteata?

-Ai de a face cu ceea ce vrei tu sa vezi.

A zambit, amestecand nervos zaharul ramas pe fundul cestii.

- Bei cafea?

-In fiecare dimineata.

-In dimineata asta, iti voi face eu cafeaua.

Probabil, privirea dezamagita o daduse de gol si gandul ca e inca unul din cei care se perinda prin asemenea locuri in cautarea companiilor de moment ii facuse buzele sa se stranga intr-un tremur nervos, pentru ca necunoscutul adauga repede:

-Asta daca imi permiti sa intru dupa bar. Promit sa fiu cuminte si sa ma ocup doar de ceasca si ingrediente.

Se daduse la o parte, mai linistita, rusinata de ideea ce ii trecuse doar cu cateva clipe mai devreme prin cap si ii aratase unde sunt ustensilele.

-Cum te numesti? o intrebase  el, in timp ce,  amesteca diferite bauturi in blender.

-Maya.

-Ca pe zeita?

-Bunica era fascinata de India.

-Ce s-a intamplat cu ea?

-De ce crezi ca s-a intamplat ceva cu ea?

-Imi iubesc meseria, iar ea sta, in primul rand, in observarea detaliilor. Ai folosit timpul trecut.

-Ce meserie ai?

O privise profund, cu aceeasi privire pe care i se paruse ca a remarcat-o la inceput.

-Barman.

O clipa de tacere puse stapanire pe incapere si ea simti cum toti nervii i se contracta si instinctul de conservare o imbraca intr-o  mantie groasa, menita sa o protejeze. De ce, nici ea nu stia. Poate ca toate aceste coincidente, prea multe,  pareau meticulos elaborate, la fel ca planul unui criminal in serie sau poate ca ii era frica de o posibila apropiere datorata lor. Scepticismul caracteristic isi spunea cuvantul, iata, si in cele mai neasteptate clipe.

-Pari surprinsa.

-Un pic, trebuie sa recunosc.

- De ce?

In acea vreme inca nu stapanea arta auto-controlului asa ca emotiile ii izbucnira repede sub forma de cuvinte si propozitii sincere, in tonul carora se impleteau amestecat frica, tristetea, repulsia, curiozitatea si dorinta.

-Pentru ca bei cafea cu apa minerala si asculti muzica buna. Pentru ca, de cand sunt aici, nu am intalnit pe nimeni care sa fie altceva decat curva sau magnat venit in vacanta care sa isi doreasca altceva decat un numar. Pentru ca sunt prea multe coincidente si pentru ca, prima oara, dupa multe saptamani, esti primul om care imi face placere sa il am in preajma. Pentru ca mi-e dor de bunica si de momentele alea.

Avea ochii umezi si colturile gurii i se intorsesera, desenand pe fata ei de copil o paranteza rasturnata, in timp ce mainile mototoleau si incalceau o suvita de par. Lasase capul in jos si nici nu observa cand necunoscutul se apropiase de ea si ii pusese o mana pe umar, prieteneste.

-La ce ora termini?

-In jumatate de ora.

-Ok. Pana atunci, haide sa bem cafeaua asta. O sa ne prinda amandurora bine.

Se asezasera pe una din canapelele din intuneric si tacusera pana ce camera fu brazdata de zorii care mijeau deasupra marii.

In aceeasi zi isi daduse demisia si plecase cu el. Nu stia nimic despre el, nu il cunostea decat de cateva ore, insa, alaturi de dansul, dupa mult timp, se simtise linistita si inteleasa. Riscase intr-o lume in care nimic nu mai era sigur, insa, petrecuse cele mai frumoase momente ale varstei de 18 ani alaturi de Pablo. Facusera dragoste pe nisipul fierbinte al plajei si calatorisera, de-a lungul litoralului, tot sezonul, in masina lui in doua portiere, lucrand in weekenduri  in barurile unde surplusul de turisti necesita un plus de personal.  Fusese indragostita nebuneste iar  momentul in care el ii spusese ca pleaca  la familia lui, din cealalta parte a tarii, ii cauzase o ruptura si o reconstructie intreaga a sufletului. Gandul ca intervenise intre legatura dintre un tata si copilul lui, fara sa stie, o manjise si, in acelasi timp, ii daduse o stralucire noua. Retinuse si acum, cuvintele lui, in timp ce o imbratisa, inainte sa plece:

“Sa nu regreti, niciodata, nimic.”

Acum urma cu religiozitate invatatura celui care ii adusese prima oara o raza de lumina in camera ei intunecata. Nu numai ca nu mai regreta nimic ci stia si ca fiecare moment frumos, ascunde in spate o coada urata si neagra, care poate nimici orice castel al iluziilor, prin simpla ei amintire.

…..

Mai trecuse de doua ori pe langa cladirea aceea mare, de langa bulevard. O data, atunci cand mersese cu bunica ei la o prietena din tinerete a acesteia. Era o femeie atat de zbarcita si de ciufulita incat ii bantuise multi ani dupa acea vizita visele si o facuse sa isi promita ca n-o sa ajunga niciodata asa. Avea un caine din aceia mici si creti,care lasa par pe covoarele ingalbenite si cu marginile zgrumturate de vreme. Mama ei ii spunea ca parul animalelor e periculos si ca daca il inghiti se depune pe plaman si trebuie sa faci multe operatii grele si costisitoare. Inca nu intelegea exact ce inseamna cuvantul “costisitoare” si nici nu isi imagina de ce ar putea fi o operatie grea insa, din povestile bunicii aflase de cativa oameni care murisera pentru ca nu suportasera operatia, chiar sub mana ei. Avea lacrimi in ochi atunci cand povestea si asta o facuse sa creada ca e un lucru dureros si rau. De aceea nici nu insistase prea mult ca parintii sa-i ia un animal, desi era, uneori, geloasa pe fetele de la gradinita care se laudau cu ale lor.

A doua oara cand trecuse pe acolo era noapte si se intorcea, impreuna cu tatal ei, de la un coleg de munca al acestuia. Dupa cum spunea maica-sa, toti ceferistii erau ori betivi ori curvari. Nici asta nu stia ce inseamna insa trebuie sa fi fost de bine pentru ca la domnul acela se jucase cu papusile fetitelor lui si primise bomboane. Afara era frig si tatal ei abia se tinea pe picioare. Incerca sa-i mentina echilibrul, desi in mana lui mare si mirosind a alcool si motorina, s-ar fi putut ghemui toata. Mergea cu pasi repezi, facand-o sa fuga ca sa poata tine ritmul cu el. Dupa ceva vreme obosise, insa, de frica sa nu il supere, nu spunea nimic, asa ca plangea incet, neauzit. Ii ramasese in minte imaginea cladirii aceleia mari, frumos luminata, cu flori in fata. Se pregatea sa il intrebe ce este, cu capul intors spre ea, insa cuvintele i-au fost curmate de o zmucitura brusca si o injuratura scrasnita printre dinti. Bunica ii spusese ca astea sunt cuvinte rele si ca ea nu are voie sa le pronunte niciodata, ba chiar, odata, isi luase o bataie zdravana cu coada de la matura pentru ca ii spusese unei tiganci care o scuipase “Crucea ma-tii!”. Ea se simtea rau cand cineva ii spunea asa si vrusese sa o faca si pe cealalta sa se simta la fel, insa, a aflat, imediat dupa ca e pacat si ca Doamne-Doamne te pedepseste sa arzi in Iad. Cand incerca sa-si ascunda vanataile care o dureau sub rochita prea scurta, chinurile Iadului i se pareau mici copii in comparatie cu pedepsele bunicii.

Acum, se afla iar in fata cladirii. Era imbracata frumos si ingrijit, cu parul pieptanat in doua codite prea strans impletite pe cap, care ii trageau sprancenele si o faceau sa arate ca un clovn din acela pe care il vazuse in cartile de la vecina la care, uneori, ai ei o lasau peste zi.

Avea mana dreapta inghesuita in mana mamei ei care privea drept inainte, cu ochii inlacrimati. In cladire intrau si ieseau atat de multi oameni, imbracati la costum, incat totul i se parea ca un imens musuroi de furnici. Nu mai vazuse atatia oameni adunati la un loc, niciodata. Poate doar la inmormantarile care treceau pe sub geamul lor, cu fanfara, inspre cimitirul din capatul strazii, insa, aceia plangeau si se miscau lent, cu opriri, pe cand acestia pareau seriosi si grabiti.

Pentru un moment, mama ei s-a oprit si i-a aranjat rochita roz. Avea si sosetele cu dunga roz, la fel cu fundele din par.

-Ce cladire e asta, mami?

-Asta e judecatoria.

-Si ce se face aici?

-Sunt condamnati oamenii rai si trimisi dupa gratii.

-Inauntru sunt multi oameni rai?

-Sunt cativa, dar sunt paziti bine de politisti.

-Si noi ce facem aici, mami?

-Noi trebuie sa vorbim cu o tanti judecatoare. Sa-i spui ca vrei sa stai cu mami si ca mami are grija de tine,da? Si ca tati bea si face scandal in fiecare seara. Da?

-Da. E rea tanti judecatoarea?

-Nu, ai sa vezi inauntru.

Odata intrate inauntru, sentimentul de maretie si apasare a crescut in inima ei. Coridoare intunecate, pereti inalti, strajuiti de usi drepte si masive, un politist cu o arma adevarata la intrare, un sir lung de scari si doua lifturi, agitatie mare. Un domn burtos, imbracat intr-un costum gri, cu mustata, chelie si doua randuri de gusa, citea un ziar intr-un colt, potrivindu-si ochelarii cu rama aurie odata la cateva secunde. Gura ii forma un “O” mic, a mirare, prin care se zarea o limba neagra acoperita de saliva.

-Hai pe aici.

Au urcat undeva la etajul unu si au mers prin niste coridoare la fel de intunecate ca si primele insa mult mai lungi si mai joase. S-au oprit in fata unei usi maronii, mici, pe care scria ceva dar pe care, nestiind inca toate literele, nu reusi sa citeasca. Doua bocanituri scurte, un glas ragusit care tipa “Intra!” si in fata lor aparu o camera alba, in care se inghesuiau doua birouri scorojite. La unul, un domn scria la o masina de tiparit ceva. La celalalt, o doamna cu parul permanent, blond si cu ochelari cu rama groasa, tinea in mana o cana de cafea.

I-au pus cateva intrebari, la care a raspuns asa cum o invatase maica-sa, cu cateva minute inainte. Au plecat repede de acolo, urmandu-le cuvintele judecatoarei:  “Deci da, in acest caz aveti toate sansele sa ramana copilul la dumneavoastra.”

Dupa doua saptamani, cand citatia de divort a ajuns acasa, mama a renuntat la idee, dupa o discutie aprinsa cu soacra si parintii ei si un scandal enorm cu sotul. Acum, ca-si aducea aminte, o intelegea si ii parea rau ca ii reprosase ca a stat atatia ani cu tatal ei, reluand divortul abia dupa ce amandoua erau cu nervii la pamant. Poate ca altfel ar fi stat situatia daca si-ar fi amintit in loc de batai si alcool, memoriile unui copil crescut de un singur parinte. Oricum, el nu se implicase niciodata in viata ei, mai mult decat ar fi facut-o orice necunoscut de pe strada, deci pierderea nu ar fi fost atat de mare.

Invatase, totusi, ceva, din tot acel episod:  daca parintii nu se inteleg, copilul are de suferit, chiar daca stau impreuna sau nu. Aplicase ideea asta si in relatiile de pana acum. Nu isi cauta un viitor sot insa neintelegerile se evitau simplu, prin despartire. O singura data luptase pentru cineva, condusa de acel sentiment pe care multi il numeau iubire fata de persoana de langa, dar care, s-a dovedit a fi, intr-un final, un fiasco provocat de egoismul lui. De atunci, evitase sa repete greseala si isi gandea lucid si la rece relatiile. Oricine ar fi putut cauza viitoare divergente majore, era corectat, iar daca asta nu ii reusea, abandonat.

….

-Pareti abatuta.

Se uita la necunoscutul care i se adresase. Fenomenala capacitatea femeilor de a-ti putea spune, dintr-o singura privire, ce e rau si ce e bun la aspectul unui om.

-Doar putin melancolica.

-Deranjez?

-Deloc.

Se dadu un pic mai in dreapta pentru a-i face loc nou-venitului.

-Va observ de la inceputul serii si vreau sa spun ca aratati extraordinar de bine.

Ii venea sa-l loveasca. Era atat de plictisita de formulele clasice de agatat incat, de cate ori auzea una, simtea ca e gata sa explodeze.Probabil, in minutul urmator, avea sa-i spuna ca are ochi frumosi, ca ii ofera un pahar de ceva, culminand cu o incercare lamentabila de a o duce la el acasa. Mai arunca o privire spre masa Elenei, care vorbea in continuare, sorbindu-l din priviri pe Alex. Pe el nu-l putea vedea, fiind cufundat in obscuritatea incaperii.

-Multumesc, raspunse, aratand un zambet gales de femeie impresionata. As putea spune acelasi lucru si despre dumneavoastra.

-Marius ma numesc. Veniti des aici?

Aceleasi discutii de complezanta, acelasi ritual al imperecherii si aceleasi momente plictisitoare dintotdeauna. In timp ce ii raspundea monosilabic, incerca sa-si inabuse imaginile din cap.  Asa il cunoscuse si pe primul barbat din viata ei. Iesise impreuna cu prietenii, la o plimbare pe strada pe care locuia. Era  inca o copila, cu sanii abia innmuguriti pe sub bluza. Ii spusese despre ochii ei, despre parul ei lung, despre vocea calda. Era atat de naiva si flamanda dupa complimente incat, dupa 2 luni, simtea ca il iubeste si ca l-ar fi urmat oriunde. Avea sa afle, mult mai tarziu, ca nu simtise decat o obisnuinta si o dependenta psihica. I se daruise fara nici o remuscare, din toata inima, venerandu-l. O duruse enorm, tinea minte si acum. Plangand, il lasase sa o aiba, crezand ca, din acel moment, basmul ei devenise realitate. Totul s-a spulberat in momentul in care el, s-a ridicat , incheindu-si prohabul si plecand, aruncandu-i din mers acel : ” Parca spuneai ca esti virgina” . Prostul! Nu s-a chinuit sa-i demonstreze evidentul, simtindu-se mult prea dezamagita si fara puteri. A lasat sa treaca acea amintire, fara sa se mai gandeasca la ea, alaturi de ani. Il mai vazuse o data pe strada, de atunci. A avut o tresarire, aproape invizibila, insa si-a continuat drumul cu umerii drepti, cu capul sus, cu o aura dispretuitoare, ignorandu-i zambetul tamp.

De atunci, experienta o invatase sa se fereasca de cei care nu erau in stare sa vina cu ceva care denota un plus de imaginatie.

..

Cu paharele in mana, cu un zambet strengaresc fluturandu-i pe fata, se indrepta, pe ritmul muzicii, spre masa lor.

-Pana la fund!

-Pana la fund sa fie! Esti pusa pe fapte mari in seara asta?

-Intotdeauna o sa fiu, iar daca tu ai de gand sa te cuibaresti in bratele altuia , eu n-o sa stau cu patul neincalzit.

Ura gandul ca ar trebui sa adoarma singura. O aventura de o noapte nu strica nimanui, din cand in cand si , a doua zi, scuza “eram prea beata, imi pare rau” suna perfect.

Un dans lasciv pe masa, inca un pahar, timpul trecea incet, in ritm de 128 bpm. Acelasi repertoriu ca si in serile trecute, aceleasi fete incercanate si obosite, prea mahmure, cautandu-si scaparea din cotidian. Nu diferea cu nimic noul bar de toate celelalte vechi. Un alt nume, aceleasi frustrari ascunse in semi-obscuritate si gradele alcoolului.

-E aici, spuse Elena, cu o grimasa fericita pe fata. I se citea dorinta si pasiunea in sclipirea ochilor.

Maya il masura o secunda pe noul venit. Nu arata rau, dar nici atat de extraordinar incat sa suceasca mintile unei femei precum Elena timp de ani de zile. Brunet, atletic, cu ochii negri si inteligenti, cu un fund numai bun de pipait, cu o allura de om sigur pe el, inconjurat de amicii proprii ca un rege de supusi. In alte circumstante, i-ar fi aratat cine este adevarata stapana insa, devotamentul fata de prieteni ii interzicea cu desavarsire asta, asa ca isi muta privirea pe restul oamenilor din bar.

-Maya, el este Alex. Statea agatata de gatul lui, ca o pisica, gata sa se inece de un bat. Nu stia de ce, insa, acest om, din fata ei, ii provoca, in aceeasi masura, repulsie si atractie. Ce o fi vazut fata asta atat de interesant la el?

-Incantata.

S-au retras pe un scaun, in cel mai distant loc al mesei, sa vorbeasca. Lumina unei reclame atarnata pe perete le lumina expresiile fetei. Cei doi amici, ai lui, disparusera din peisaj, probabil in recunoasterea teritoriului.

Statea sprijinita de bar, sorbind, incet, din paharul ei. Nu mai avea chef de dans si, desi nu vroia sa-si recunoasca, tot ce isi dorea era sa mearga acasa, in patul ei cu cearceafuri albastre si sa cada intr-un somn lung si greu, fara vise.

.

Cu ceasca de cafea in mana, cu privirea pierduta pe peretii de mahon ai pub-ului, cu vocea in surdina a fetei de langa, imaginile ii jucau prin fata ochilor intr-o hora nebuna a amintirilor.

Si ea avusese o prima mare iubire, la fel ca toti ceilalti. Dupa el isi formase tiparul viitoarelor iubiri si il urmase cu o strictete religioasa: bruneti, inalti, ochii negri, inteligenti, atletici, cu acea idee ce li se citea in priviri menita sa spuna ” Sunt regele tuturor”. O pasionasera, inca de atunci, oamenii puternici , fara limite .

O banca de scoala, o gluma rautacioasa din partea unui coleg, el, luandu-i apararea. Doamne, cat de naiva era la acea vreme. Isi aducea bine aminte ca, implementata inca de cand era mica, ideea ca e proasta si inutila, nu o lasa nici sa deschida gura atunci cand cineva o ataca verbal. Statea si tacea, plangand si acceptand sa fie calcata in picioare. Atunci cand indraznise sa se ridice si sa se impuna in fata familiei care tot timpul o jignea fusese batuta crunt cu pumnii si picioarele. De atunci, cuvintele ii inghetau inainte sa iasa si o faceau sa se inece, in lacrimi, singura ei metoda de razvratire.

Si el o aparase. Fusese prima persoana care ii aratase compasiune, sprijin, prietenie. Il iubise si respectase cum nu mai reusise sa iubeasca pe nimeni de atunci .

Nu mai stia exact  motivul oficial al despartirii . O neintelegere , un schimb contradictoriu de cuvinte, diferentele, atat de evidente. Copilarii.

Se mai intalnisera de cateva ori de atunci. Ea, schimbata radical, el, acelasi calm si visator copil. Au si incercat, de fiecare data, sa-si reconstruiasca momentele lor intime: o partida de sex pasional, tinutul in brate de dupa, melancolia amintirilor. Nimic nu mai era la fel. Au ajuns, impreuna, la concluzia ca nu vor mai putea niciodata sa traiasca emotiile si sentimentele de odinioara insa, pana atunci, amintirea lui a reusit sa-i umbreasca si sa stinghereasca atasamentul de oricare alta persoana.

- … iar cand am ajuns acolo am dat nas in nas cu el… , isi continua prelegerea vocea de langa.

Vocea de langa. Vocea! Avea ceva familiar in ea, acea voce a Elenei . Joasa, guturala, facandu-i sanii sa se ridice si sa se coboare ritmic, privirea sa i se aprinda de pasiunea povestirii.

-Cu cine?

-Cum cu cine? N-ai fost atenta la ce ti-am povestit?

-Ba da, doar ca e zgomot si nu am auzit.

Nu ar fi putut sa-i spuna ca nu o interesau povestile ei, ca singurile povesti care puteau sa-i capteze atentia erau cele legate de persoana ei, ca, de fapt, nu o interesa nimic altceva decat ceasca de cafea din mana si timpul prezent. Cu ce ar fi ajutat-o sa stie cu cine se intalnise Elena naiba stie in ce loc? Timp pierdut aiurea, superficialitate si banalitate. De fapt, cu ce o ajuta sa-si aminteasca de prima ei iubire? Melancolie nepotrivita, intr-un moment in care ar fi trebuit sa se distreze.

-Stii ce? Ma duc la bar sa iti prepar o bautura speciala.

Lucrase ca barman in copilarie. La negru, ratandu-si scoala, de nevoie. In schimb, fusese una din multele meserii pe care le incercase si chiar ii placuse. Experimentase, in una din lungile nopti de dupa tejghea, o reteta care avea menirea sa te faca sa uiti de tot : 100 de vodka, lamaie taiata cuburi, gheata pisata, suc de mere. Nu simteai alcoolul, gura ti se facea punga, senzatiile te ridicau intr-un vartej nebun, te ameteai fara sa realizezi si tot ce conta era cum sa te dai mai mult in spectacol. Paradoxul era ca , dupa ce alcoolul ii marcase copilaria, acum isi cauta scaparea in el . Ciudat mod al vietii de a intoarce roata…

2.

Un sunet interminabil si agasant de sonerie o readuse pe pamant din sferele contemplarii proprii. Uneori se intreba daca nu e, cumva, bolnava de o forma de narcisism. Isi iubea corpul, privirea, sanii, parul. Statea ore intregi in fata oglinzii, intrebandu-se de ce nu a profitat, pana acum, de formele ei voluptoase. Stia bine ca intreaga ei generatie e condusa de femei frivole, pregatite sa isi vanda trupul primului venit  la volanul unui BMW. Ea nu era asa. Intotdeauna isi spusese ca  e prea mandra pentru a-si vinde dragostea. Ura banii, desi stia ca fara ei nu ar putea supravietui.

Deschizand usa Elenei, statu o secunda sa o admire.

-Arati fantastic azi, iubito.

-Desigur, intotdeauna am facut-o . As putea spune acelasi lucru despre tine daca nu as sti ca stii deja asta.

Si totusi, fata din fata ei, in naivitatea caracteristica, ii intuia personalitatea.

-Mergem?

***

Era plictisita de stilul ei de viata, unul al dracului de dezordonat, dupa cum spuneau multi,insa, pentru ea, totul avea o logica de o precizie matematica, creindu-si un haos ordonat, cu menirea de a nu o lasa sa se gandeasca la nimic.

Scuza cu care le inchidea gura tuturor celor care ii reprosau asta era ca e inca tanara, aproape copil, si ca va mai trece mult timp pana isi va asuma responsabilitatile specifice celor de varsta ei. Unii incercau sa o contrazica dar avea pregatit pentru fiecare cate un argument menit sa faca persoana in cauza sa se lase pagubasa.

Adevarul, numai de ea stiut, se traducea prin doar trei cuvinte, des folosite de majoritatea psihologilor: frica de singuratate, dar nu in modul clasic si arhicunoscut.Cand era singura se deschidea o fereastra spre trecut si amintirile ii rabufneau in fata ca o fantana arteziana gata sa o inece si sa o doboare.Desigur, asta se intampla si atunci cand era inconjurata de ceilalti insa, trebuind sa pastreze aparentele, reusea sa le controleze, atintindu-si atentia spre ceva din mediul apropiat.

Probabil seara asta va fi la fel. Vor merge in bar si vor incepe cu obisnuita cafea si putina barfa.Apoi vor comanda doua sau mai multe Bloody Mary. Se vor ameti numai atat incat orice inhibitie sa dispara,  se vor urca pe mese si vor executa acele miscari de dans care, fara a atinge limita vulgarului, vor excita orice prezenta masculina din jur. Barbatii vor veni sa le invite la dans in speranta unei partide de sex castigata usor. Vor simti o placere enorma cand, prin replici bine alese,vor izbi cu vestitul orgoliu masculin de pamant, spargandu-l irecuperabil, in mii de bucatele.

Era micul ei deliciu sadic si se simtea extraordinarcand le citea in ochi infrangerea si neputinta, in timp ce, cu voce inceata, o numeau “Scorpie”. Cuvantul asta insemna puterea asupra lor, superioritatea , facand-o sa isi poarte cu mandrie eticheta de “senseless bitch” . Pana la urma si ura e o forma de a te gandi la cineva si experienta o invatase ca,  intr-un final, toti vor veni in genunchi la ea, lingandu-si ranile.

-Am o surpriza pentru tine, ii spuse Elena.

-Doar stii ca nimic nu ma poate surprinde cand vine vorba de tine, iubito.

-Asta cu siguranta va fi ceva nou.

-Ei bine, uimeste-ma.

-Iti aduci aminte de tipul de care iti tot povesteam?

-Prima ta mare iubire?

-Da . L-am invitat in seara asta cu noi.

-De ce?!

-Mi-e dor de el. Si mi-am adus aminte cat de fantastic era sexul. Dumnezeu stie ca am nevoie de o partida cu strigaturi mai mult decat orice.

-Stii ca asta va face sa rabufneasca sentimente vechi, care nu au loc in momentul asta, cand nunta ta se apropie cu pasi repezi… Nu?

-Probabil, insa mi-e mult prea dor de el incat sa ma gandesc la amanunte de genul asta. Sa speram ca si lui ii e la fel de dor de mine.

-Barbatii uita mult mai usor. Vom vedea in cateva ore…

Momentul zero

Care era prima ei amintire din tinerete? Nu momentul in care o uitase tatal ei la gradinita pentru ca pierduse notiunea timpului in timp ce beia intr-o bodega mizerabila de langa. Isi aducea aminte cum educatoarea ii dadea bomboane cu aroma de cirese. Desigur, nu erau cirese adevarate pentru ca , dupa cum spunea mama ei, erau pline de chimicale. Acum, isi dadea seama ca motivul adevarat era ca nu isi permiteau sa cumpere dulciuri insa, atunci, simtea o placere vinovata atunci cand baga un ghemotoc lipicios de zahar in gura si isi inchidea ochii de fericire, temandu-se de eventuala pedeapsa daca v-a fi prinsa.

Insa nu asta era prima amintire. Cumva, mrejele viselor, mergeau mai departe de acel moment. Parca, printre ochii intredeschisi zarea o fetita de 3 ani plangand si ascunzandu-se sub ceva diform. In fata, cineva urla. Desigur, nu puteau fi decat ai ei. Copilul plangea, sub mormanul diform, cineva urla. Altcineva plangea, inconjurat de sange, langa o masina de spalat. Era joi, ziua de spalat rufe.Alaturi teancul de haine murdare, care trebuiau puse in continuare. Sub el, copilul, speriat.

Femeia plina de sange.Barbatul violent carand pumni cu nemiluita in carnea umflata de sub el. Un icnet prelung. Suspine. Copilul tacea, simtindu-se la un pas de lesin din cauza fricii.

Barbatul isi turna un pahar de vodka. Saniuta. Ieftina, multa si tare.Se uita pe geam.

Horcaitul care venea din gramada de carne ce inainte avusese forma de femeie prinse putere.Sprijinita intr-un cot, incerca sa se ridice. Cu cealalta mana, incerca sa-si stearga lacrimile. Barbatul sprijinit de fereastra. Un cutit pe masa.

Un urlet, sfasie tensiunea in mii de bucatele. Cu ochii ingroziti, copilul isi vedea mama in frenezia groazei si a unei ultime sfortari, cum se napusteste asupra celui care o stalcise in bataie ore, zile, ani, cel pe care il ura din strafundul fiecarei celule.

Puterea groazei e nebanuita. Panica si teama ne transforma in niste adevarati roboti cu puteri nelimitate. Ura, nu e decat un catalizator.

O bufnitura. Barbatul intins la pamant, femeia tinand cutitul la gatul lui. Scuze si lacrimi . “Te omor!”  .

Copila, fugea speriat spre usa, mama ei innebunise. Nu o mai vazuse niciodata asa. De fapt, nici nu o prea vazuse pe maica-sa pana atunci. Fusese lasata in grija bunicei inca de cand se nascuse si venea sa locuiasca alaturi de ai ei doar in week-end-uri.De fiecare data scenariul era acelasi : tatal beat, mama batuta, ea plangand si fugind la vecina de deasupra.

Amandoi au vazut-o. Speriata, ingrozita, oprindu-se in fata imaginii socante ca o caprioara in mijlocul caii ferate atunci cand luminile trenului se apropie.

Un tablou bizar,grotesc,incarcat de un farmec sadic.Moartea ucigand inocenta unei fetite. Groaza, facandu-si loc prin ochii ei, in cele mai ascunse coridoare ale acelui trup firav,asteptand, timp de multi ani, momentele in care isi va putea scoate capul la lumina.

-Mama, nu!

Cu lacrimi in ochi, femeia a lasat sa-i alunece din mana lama ascutita.S-a ridicat, tarandu-si  pasii spre un colt al camerei, numarand in gand, dungile covorului turcesc de proasta calitate. Barbatul, uimit si speriat, a plecat trantind usa in urma.

Cu siguranta, asta era prima ei amintire. Induiosator si trist. Pentru un best-seller. Ea, insa, nu simtea nimic, la fel cum aerul trecea pe langa pietre, lasandu-le intr-o eterna nemiscare. Nici macar nu era ea cea din poveste, gandi inabusindu-si o senzatie de scarba fata de copilul ingrozit.

Mai sorbi o gura de cafea, isi puse una din melodiile care o ajutau sa se detaseze de absolut tot ceea ce o inconjura si pleca spre camera de baie.

Va trebui sa fie gata in mai putin de jumatate de ora pentru ca prietena ei, Elena, era deja pe drum si nu-si putea permite sa arate altfel decat fantastic.

Mare nebunie si cu Elena asta. Se cunoscusera la una din petrecerile cu care isi umplea noptile nedormite. Unul din prietenii ei, gay, venise sa i-o prezinte:

- Maya, ea e prietena mea, Elena.

-Prietena-prietena sau in sensul de prietena-iubita?!

Cu un zambet strengaresc, amicul ii confirma a doua supozitie.

-Dar…?! il intrebase mai tarziu, cand se aflasera doar ei doi.

-M-am hotarat sa incerc si cu o femeie.Stii bine ca nu am avut ocazia iar ea e cea mai potrivita pentru asta.

-De ce?

-Pentru ca, nu se poate atasa atat de usor. Nu-mi place sa ma complic si sa ma bag  in relatii serioase si cu atat mai putin cand vine vorba de ceva ce implica un vagin.

-Si cum e potrivita fata asta? Adica, orice femeie se ataseaza la un moment dat.

-Da, dar ea e pe cale sa se marite anul asta.

-Ah, adica vrei sa spui ca te-ai transformat in amantul gay-cel mai bun prieten?

-Prefer sa-i spun fuck buddy.

-Nu-i nimic, dintre toti tu stii ca eu iubesc termenul asta mai mult decat oricine.

In timp, ajunsese sa o cunoasca pe Elena, la fel de bine cum isi cunostea propria palma. Se pricepea la descoperitul celor mai ascunse nise din personalitatea unui om si ii placea sa foloseasca asta in favoarea ei. Elena era perfecta pentru companie : isteata, frumoasa,non-conformista, usor-manipulabila. Singurul defect al ei, era inelul de logodna insa, niciodata nu a parut sa o opreasca.

In seara asta urmau sa mearga in acel pub nou deschis in oras si sa petreaca, la fel ca si in serile precedente, fara limite. Orice o tinea deoparte de camera alba, plina de singuratate, care o astepta acasa, era bine-venit.

Parolat: Sfarsit.

Acest post este protejat de parolă. Ca să-l vezi, te rog introdu parola:

Parola:

1.

Soarele auriu al diminetii stralucea prin geamul deschis,mangaind-o usor pe fata,ca un amant iubitor.Cu o mana lenesa a dat patura la o parte si s-a ridicat din pat.S-a indreptat,cuminte,spre fereastra.

-O noua zi…

S-a oprit,pentru un minut,in timp ce-si facea tabieturile de dimineata si s-a uitat in oglinda.

Ii placea ce vedea.Era,la cei 35 de ani ai ei,o femeie frumoasa inca.Singura urma lasata de vreme zacea ascunsa intre ridurile din jurul ochilor de culoare verde.Parul,apropiat de culoarea abanosului,lasa sa se vada din loc in loc,cate o suvita alba.Imbatranea,daca nu o facuse deja de mult.Corpul nu i se schimbase deloc de la varsta de 20 de ani.Avea aceleasi forme rotunde si ferme,de pustoaica.

Zbarnaitul ascutit al telefonului a smuls-o din contemplarea proprie.

-Maya?

-Da.

-Ai timp sa ne vedem azi?

Pentru el avea intotdeauna timp.

-Sigur ca da.

-Am sa trec diseara pe la tine.

-Ok.Te astept.

Cu o mana tremuranda a lasat receptorul in furca.Era singurul om care o facea sa se emotioneze atunci cand ii auzea glasul.Il iubea nebuneste inca de cand il vazuse,in tinerete.

Printre aburii cafelei isi nota in agenda asezata langa ea pe masuta de rachita programul pe ziua ce avea sa vina.Va trebui sa treaca si pe la doctor sa-i recomande un tratament pentru durerea de spate.Ar fi trebuit  sa renunte la a sta atat de mult pe scaun,insa momentan,serviciul nu o lasa.

Va renunta la el atunci cand se vor muta impreuna,insa pana atunci mai e putin de asteptat.Copiii sunt mult prea mici ca sa inteleaga de ce tatal lor a ales-o pe ea si nu ar vrea sa porneasca din start de la imaginea de mama vitrega si rea.

Cu ochii intredeschisi,privind lumina soarelui printre gene,isi facea planuri de vacanta.Ii va lua si le va arata cetatea secreta pe care o descoperise ascunsa in padure cand avea 12 ani.Copiii vor fi incantati iar fetita i se va ghemui de bucurie in brate.Se vor intoarce,toti patru,la lasarea intunericului,extenuati,tinandu-se de mana.Va adormi cu capul pe umarul lui dupa ce ii va fi sarutat pe cei mici de noapte buna.

-Trezeste-te Maya! Pana atunci mai e mult timp si tu ai o gramada de treaba!

Avea obiceiul sa se apostrofeze singura,cu voce tare.Incerca sa se abtina,atunci cand se afla langa cineva,dar in solitudinea apartamentului ei,isi permitea aceste mici scapari.El ii spunea intotdeauna ca e dragalasa atunci cand se cearta cu sine.