……

In barul obscur, printre sutele de coafuri lasate de la transpiratie si alcool, printre toate mainile si corpurile ce se lasau si se ridicau, lasciv, pe ritmul mai lent sau mai rapid al muzicii, simtea ca traieste. Aici, in obscuritatea in care oamenii veneau sa isi elibereze instinctele, se simtea cel mai bine. Ii placea sa ii priveasca. Participa la flirtul dintre femei si barbati, tacut, invizibil, traind acele emotii si vise prin ei. Da, cu siguranta, un club in care tinerii, se aduna, noaptea, nu e decat un loc in care se exercita un dans al imperecherii modern si civilizat. Chiar tipul din fata ei ii aduce aminte de un paun, colorat, cu coada infoiata. In cluburi fugea, in fiecare noapte, de linistea din apartamentul pustiu, in care locuia de atatia ani.

Uneori isi creea mici jocuri care, desi se asemanau izbitor cu dansul imperecherii exercitat de ceilalti, aveau menirea sa ii creasca increderea in sine. O privire aruncata printre gene, celui care pare cel mai putin accesibil, un raspuns primit de la el, un dans lasciv care sa starneasca valuri de barbati in jurul ei si gelozia femeilor, toate astea nu faceau decat sa o amuze dar, in acelasi timp, sa ii creeze o stare vis-a-vis de greata. Pentru ea, toti erau niste mici jucarii, care raspundeau exact la contorsiunile din ata ale papusarului. Nici nu se gandea ca ar putea sa dea gres si sa nu-i iasa un joc, si probabil tocmai asta ii asigura succesul manipularii. Alteori isi provoca amicii de ocazie de la masa ei, la diferite experimente sau la discutii interminabile si contradictorii. Nu ii era de ajuns sa stie ca nu exista piedici in calea formelor ei, trebuia sa fie sigura ca si creierul ii este la acelasi nivel. Ii folosea, pe cei mai isteti, pentru micile antrenamente mintale, din fiecare zi. Nu se recunostea invinsa decat atunci cand ramanea fara argumente, iar asta era extrem de greu. Daca, totusi, se intampla, incerca sa-si umple lacunele zile intregi dupa. Un lucru era sigur: nu ii placea sa piarda fara sa stie ca a dat totul inainte.

Nu de putine ori, insa, isi vrajea victima ce avea sa o tina in brate pentru o seara, atat cat sa poata dormi linistita, prin toate tehnicile astea, indelung studiate si exersate. La fel ca un sarpe batran, il ademenea, se adapta, il mirosea, spunea exact ceea ce vroia el sa auda, pana cand finalul, asteptat, devenea posibil. A doua zi nu il mai suna sau, daca era intr-o stare de buna-vointa, ii dadea un motiv pentru care el sa nu mai fie interesat sa o vada.

desigur, multi o blamau pentru stilul de viata non-conformist si pentru jocurile de-a regina insa niciodata nu ii pasase prea mult de ce spuneau ceilalti, ba, dimpotriva, avea o placere sadica sa le priveasca chipul schimonosit de falsa pudicitate sau surprindere, atunci cand le povestea ultimele ei aventuri. Nu se merita sa-si rateze micile bucurii ale vietii, micile momente in care sa se simta bine, pentru niste oameni care nu erau in stare sa isi inteleaga propriile dorinte sau, mai rau, care nu contasera, vreodata, in viata ei.

In seara asta, nu era in apele ei. Privea la fetele de la masa ei, in incercarea de a isi cauta o potentiala prada. Nici in bar, si nici aici, nimic nu mergea cu tiparul ei. Nu vroia doar acea papusa masculina, clasica, vroia o provocare. Vroia pe cineva care sa o surprinda, printr-un cuvant, printr-un gest, prin ceva, orice. Ceva ce nu mai intalnise pana acum, desi stia ca asta este greu de gasit. Cu cat barbatul langa care se trezea dimineata era mai inteligent si mai sigur pe el, cu atat ideea ca l-a folosit devenea mai dulce, mai satisfacatoare.

Becul care conferea o lumina slaba, din celalalt capat al salii, nu o ajuta deloc. Pe majoritate nu-i cunostea. Erau amici ai amicilor, necunoscuti jalnici, care iesisera evident la agatat, barbati trecuti de a doua varsta, incercand jalnic sa readuca la viata corpul tineretii care isi dadea ultima suflare. Celor de la masa ei nici macar nu le retinuse numele, desi Ana incercase sa ii prezinte tuturor. Erau fete sterse, una blonda, una de copil si una in umbra.

In fata ei era Ana impreuna cu viitorul ei sot. Erau amandoi mai tineri decat ea cu 2 ani si intotdeauna, de cand aflase de planurile lor de casatorie, incercase sa-i convinga sa-si traiasca momentele vietii in ordinea in care trebuie. Nu vedea rostul casatoriei si cu atat mai putin al aceleia savarsita in frageda pruncie, inainte de a gusta toate bucuriile pe care lumea le are de oferit insa, ei nu reuseau sa inteleaga asta si erau imaginea fidela a acelui cuplu de vesnic indragostiti, oriunde mergeau.

In stanga ei era Mihai, un copil de doar 18 ani, abia scapat de langa fusta mamei si prins in mrejele vietii fara griji pe care o duceau majoritatea din acel loc. In alte circumstante, s-ar fi multumit cu o prada ca el insa, pe el il tinea pe langa ea pentru ca era un bun material cu care sa lucreze, asa ca principiile ii interziceau asta. Stiuse ca el putea deveni un elev constiincios inca de atunci de cand il vazuse prima oara: era extraordinar de inteligent, arata bine pentru varsta lui, desi abia ii mijea mustata, avea acea perversitate combinata cu mila si, in acelasi timp, cu rautate, care ii facea pe oamenii ca ea sa se joace exact cu cine trebuie si sa nu provoace suferinta celor care nu merita.

In dreapta ei, in coltul cel mai intunecat, se retrasesera Elena si Victor.