Isi si aducea aminte, in timp ce se uita in ochii lui de momentele cand, copila fiind, arunca priviri pe furis spre baiatul din penultima banca, de la geam. Timp de doi ani, zi de zi, se uitase intr-acolo, asteptand un semn ca si el s-ar fi uitat vreo secunda spre ea.
Odata, jucand “Adevar sau provocare”, primise un sarut pe obraz de la el insa, acel moment rupsese orice urma de vraja. Primul sarut primit de la un baiat, fusese momentul in care luase contact, pentru prima oara, cu adevarul gol-golut care avea sa-i guverneze relatiile viitoare: ori fugea ea, ori fugea el. De data asta, fugisera amandoi, el intorcandu-se, din cand in cand, pentru a arunca o mica rautate spre ea.
Iar ea, atat de mica si atat de nesigura pe ea, atat de matura in fata problemelor vietii, insa deopotriva atat de inocenta si goala in fata rautatilor celuilalt, simtind primii fiori ai unei emotii ce putea fi numita dragoste puerila, se uita, zilnic, spre banca de la geam, unde unui baiat cu ochii negri prea putin ii pasa ca exista.
Iar anii au trecut, cate unul, cate unul, pana cand, in primul an de liceu, a scapat de vraja lui, creandu-si o lume noua, in care ea, nu mai permitea sa fie ignorata, in care ea invata ca poate avea orice isi doreste, fie vorba despre un barbat, un moment sau un intreg film hollywoodian. Dupa 16 ani, deja viata, relatiile, oamenii, nu mai erau nici un mister pentru ea. In continuare, ii placeau barbatii cu ochii negri ce purtau numele lui si, in continuare, fugea atunci cand lucrurile deveneau prea emotionale.
Intr-o zi, in timp ce incerca sa isi linga ranile lasate de un suflet pe care nu reusise sa il faca al ei, l-a intalnit. Intr-un restaurant semi-obscur, in timp ce isi beia cafeaua si isi facea calculele. De jumatate de ora nu mai auzea nimic in jurul ei. Tigara i se stinsese in scrumuiera. Era a treia zi, la rand, cand refula in munca, numai pentru a evita sa ia o hotarare.
-Maya?
Speriata, a ridicat capul dintre caietele cu care se inconjurase.
-Tu?
I-a zambit. O secunda, s-a emotionat si s-a simtit iar copila de 12 ani care se inroseste atunci cand el se uita la ea. I-a placut. De mult n-a mai simtit o emotie de genul asta. Nu, el, in forma lui actuala, ii fura orice vis al copilariei, al primei ei iubiri, al tuturor relatiilor pe care le avusese in ultimii 16 ani. Toti acei barbati, cu ochii negri, pareau acum atat de inutili, momente risipite pe o fantezie care existase doar in capul ei.
Au discutat, mult. In semi-obscuritatea barului, isi formase un buzunar sentimental, in care, pentru o secunda, isi alunga mintea de la tot ceea ce traise in ultimele luni. Se lasa mangaiata de el si ii raspundea mangaierilor lui, cu ochii inchisi, gustand din maini si varf de limba dorinta inocenta a copilariei. Nu, singurele lucruri care ii mai aminteau de prima ei iubire erau doi ochi negri. Si un nume. In schimb, mai intens decat orice simtitse vreodata, aparuse o foame chimica. Vroia sa-si infinga unghiile in trupul lui, sa-i muste buzele pana la sange, sa-i traga sufletul, prin pielea crapata, pentru a i-l repara. Trebuia sa incerce sa il repare, ca datorie fata de ea. Nu-si permitea sa-si lase toate preferintele, in materie de barbati, sa fi fost o simpla inselaciune. O dezamagire. Era datoria ei sa-si mentina visele treze, sustinute de fapte concrete.
El, trebuia sa-si linga ranile si sa demonstreze ca poate, ca stie sa fie ceea ce ea si-ar fi dorit sa fie. Ceea ce si-a imaginat ca este. Ceea ce a cautat in alti barbati. El era Adam al ei, un prototip care, desi imperfect, putea fi mult imbunatatit. Adam…Sa-l fi pastrat, n-avea rost. Muscase, deja, din mar. Trebuia sa ii dea drumul, insa nu in starea asta. Intai, trebuia sa-l aduca pe o linie de plutire, sa-i arate ca viata poate fi mai buna, daca stii sa iei alegerile corecte. Nu exista coincidente si nici oameni rai sau buni. El nu era nici rau, nici bun. Era doar altceva decat ceea ce isi dorea ea. Iar ea putea fi altceva decat ce isi dorea el…
Pasarile cu aripi ranite au tendinta sa se stranga una in alta, pentru a nu muri de frig. O zi, doua, trei. Doua saptamani. Prea ocupati sa ne lingem ranile proprii, nu observam ca altii vor sa se hraneasca din ele, sa isi infinga ciocul in carnea cruda si sa ne zmulga, de acolo, orice urma de vitalitate. Ca folosind sexualitatea, la fel ca Eva, poti deveni ceea ce ea si-a dorit. O fantezie. Cruda, fara pene murdare de noroi, trecuta pe prima pagina a Bibliei.
Oare cat mai dura pana isi dadea seama ca locul lui nu e in lumea larga si ca, pana nu scapa de sentimentele impachetate frumos in bagajele aduse din relatia din care tocmai iesise, nici nu are sa si-l gaseasca? Ca drogul unei relatii, ca a lui, nu iti iese atat de usor din sistem, pana nu te chinuie, nu te stoarce de vlaga, pana cand nu te-ai pierdut tot, pe tine? Oare cand avea sa se uite in oglinda si sa-si spuna “Ma duc sa-mi regasesc familia?”. Ea stia toate astea deja. Il testa, zilnic. “Noi incotro ne indreptam?” “Spre nicaieri”, spunea el, fugind repede in spate. Iar ea zambea amar, pentru ca nici astazi nu-si daduse seama de ce simtea nevoia sa faca asta. El, un conformist. Cheia a stat in romantism. Din fire, n-aveau cum sa fie romantici, insa pana cand si-a dat seama de solutia exacta au trecut destule momente. Romantismul, emotia, urmate de banal. “Dincolo era mai bine” – dincolo, intotdeauna i-ar fi fost mai bine, daca ar fi invatat sa accepte oamenii. Dincolo era familia lui.
Sincronizarea n-a fost, totusi, conform planului. Sau poate nu a inteles el toate aspectele unei povesti in care nimeni nu cauta sa joace roluri de Feti Frumosi Si Ilene Cosanzene, ci de broaste care musca din mere, pentru a isi regasi Raiul. Insa marul, muscat si aruncat, isi pierde din esenta, din sacru. Un Adam cazut din Rai, aruncat inapoi spre el, dar care se lupta cu inversunare sa isi murdareasca aripile.
Dar Maya a intors spatele ca sa nu vada asta. Cu o seara inainte, cu inima ranita si sangerand ca a unei mame care isi vede copilul plecand, prima oara, de acasa, i-a dat drumul. Fantezia era la loc sigur, el nu mai avea nevoie sa fie salvat. El nici macar nu fusese in mintea ei. Fusese doar buzunarul emotional in care ea se scaldase de ramasitele unui sentiment de furie, de infrangere, de neputinta. Fusese cel prin care isi demonstrase, inca o data, ca ea e Eva, ea e cea care isi ia puterea din vlaga altora, din mizeria lor sufleteasca, din lipsa lor de control asupra propriei vieti. Neputinta lor. Ea oricum avea puterea, pana la urmatorul val…
